Basarabia vrajbei noastre

Vlad Filat va plăti polițele pentru tot ce n-au reușit să facă nici predecesorii săi, nici formațiunile care au spus celebrul NU comunismului, în plenul Parlamentului.

Filat va fi un premier de sacrificiu – rol pe care dealtfel și l-a asumat pe deplin conștient, de la acceptarea postului.

A trecut un an de când am scris aceste rânduri, până au ajuns să devină o realitate recunoscută dincolo de ușile închise ale Alianței. Închise pentru public, deschise pentru negocieri.

Alianța pentru Integrare Europeană e supărată pe premierul Vlad Filat, de când și-a asumat de unul singur răspunderea pentru modificările Legii bugetului. Și acesta e supărat pe liderii zilei. Prim-ministrul spune că n-a vrut altceva decât ca Guvernul de la Chișinău să-și facă treaba. Partenerii politici îi amintesc prin talk show-uri de prost gust că ei l-au făcut ceea ce e în prezent. Premier adică…

Ca într-un scenariu cu final previzibil, se face apel la Curtea Constituțională. Mai urmează ca fiecare să cadă la pace cu fiecare, în cercul celor 99 de cumătri din politica moldovenească. Invocând, desigur, binele națiunii. Se va întâmpla și asta, înainte de alegerile din 28 noiembrie. Dacă nu cumva s-a întâmplat deja.

No choice land

Să ne amintim că actualul premier a devenit premier în loc să ajungă președinte, deși acesta e postul pentru care-a fost inițial vizat, la constituirea Alianței. Un post pe care nu l-a vrut, pentru că e unul politic. Unul din care știa că are toate șansele să ajungă în situația de acum, și că, odată cu el, va pierde și partidul din care face parte. Un post pe care l-a acceptat pentru că n-a avut de ales.

De fapt, dacă mă gândesc bine, nu prea avem ce ne aminti, deoarece povestea n-a fost spusă sau recunoscută public la vremea respectivă, ci reconstituită din bucăți de puzzle (politic). Dar asta mai puțin contează. Oricum ar fi, la prima vedere, ruptura între partenerii de guvernare s-a produs abia în ultimele zile. Inevitabil, în pragul eternelor alegeri din Republica Moldova. Disensiunile din coaliție sunt însă de dată mult mai îndepărtată. Ele s-au născut în același timp cu Alianța, și s-au adâncit cu fiecare zi ce-a trecut de la parafarea protocolului de colaborare politică. O colaborare care până acum n-a dovedit și probabil nici nu va dovedi mare lucru.

Poate doar, că Moldova n-are mare lucru de ales. Ori comunism, ori eterna stare de tranziție.