Skip to content

Alegerile de la Chisinau- scenarii electorale

May 23, 2009

Pe masura ce se apropie alegerile prezidentiale repetate de la Chisinau, se contureaza cateva scenarii electorale. Fostul purtator de cuvant al Parlamentului, Marian Lupu- considerat principalul favorit al comunistilor in cursa prezidentiala, a fost scos din joc de catre propriul partid, PCRM. Dupa ce au inaintat iar candidatura Zinaidei Greceanai, comunistii lui Vladimir Voronin au decis pentru a doua oara sa-l lase deoparte pe Lupu, preferandu-l pe actualul ambasador al Republicii Moldova în Federaţia Rusa, Andrei Negruta.

Ambele miscari nu au facut altceva decat sa sporeasca disensiunile din randurile partidului prezidential. Chiar daca, la Chisinau, nimeni n-o spune pe fata, PCRM nu mai e nici pe departe partidul unic, unit in jurul dragului conducator, asa cum si-ar dori Voronin. In randul acestuia s-a format deja o aripa dizidenta- numarand in jur de 20 dintre cei ale caror voturi vor conta la alegerile viitorului sef al statului. Dizidentii din Partidul Comunist nu au privit cu ochi buni nici prima desemnare a Zinaidei Greceanai si nici cea de a doua, si cu atat mai mult ii nemultumeste acum trecerea lui Lupu pe linie moarta. Intrebarea e ce-ar putea urma, in conditiile in care cele trei formatiuni de opozitie au anuntat ca vor boicota scrutinul din 28 mai.

La o scurta analiza, se contureaza cateva scenarii electorale. Acestea il au in centru pe Marian Lupu și pe liderul partidului “Alianţa “Moldova Noastră” (AMN), Serafim Urechean.

PCRM s-ar putea scinda, prin plecarea grupului rebel, reunit in jurul lui Marian Lupu. În acest caz, comunistii ar pierde in mare masura sprijinul si mai ales finanțarea Moscovei, decisive pentru alegeri. Ce-ar putea face mai departe grupul rebel, impreuna cu fostul purtator de cuvant al legislativului de la Chisinau? Una dintre variante este aceea ca s-ar alia cu partidul lui Serafim Urechean, cautand apoi si o a doua alianta care sa-i permita constituirea așa-numitei majoritati de aur- cele 61 de voturi necesare pentru alegerea președintelui. Iar in acest caz, Lupu s-ar putea prezenta la alegeri drept candidat independent, unic. Cine anume l-ar mai putea sustine, in afara de AMN, e o alta tema, pe care e prematur s-o discutam.

Acestea sunt deocamdata doar scenarii. Anumite elemente par insa sa indice ca formatiunea lui Urechean ar putea parasi oricand barca opozitiei. Ultimul dintre ele- ieri, într-un interviu acordat Jurnal TV Moldova, liderul AMN a dat de inteles, potrivit televiziunii citate, ca alegerile repetate ar putea fi evitate, daca PCRM ar accepta in final anumite conditii ale opozitiei. Urechean si-a justificat diplomatic nuantarea de pozitie – decat comunistii sa obtina un scor si mai mare la anticipate, mai bine cade opozitia la pace cu ei. Despre alte scenarii politice, dupa 28 mai…

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s