Skip to content

Despre condiția jurnalistului român

May 29, 2009
tags:

Am promis recent, odata cu lansarea sectiunii realtime media a blogului, ca voi prezenta doar ultimele noutati in domeniu, si mai ales cele vizand utilizarea acestui instrument de catre ziaristi sau trusturi de presa. Diversele intrebari despre si mai ales opinii pro sau contra, primite din partea multor colegi din toate tipurile de media – TV, agentii de stiri, radio, presa scrisa sau chiar presa online m-au facut insa sa-mi schimb abordarea si sa inteleg ca deocamdata, in Romania, tot ABC-ul e punctul de pornire.

Si mi-au mai dat ocazia sa-mi amintesc, pe scurt si fara placere, de conditia jurnalistului roman in anul de gratie 2009, cand vom si aniversa primii 20 de ani de presa libera.

Aparitia Twitterului pe piata a fost considerata o adevarata revolutie a anului 2005 de catre presa de peste Ocean. Cunoscute institutii media si jurnalisti-vedete l-au declarat fenomenul anului, anticipand ca va produce o reorientare totala a domeniului – una pozitiva, dar in directii necunoscute inca. Patru ani mai tarziu, se dovedeste ca acestia au avut dreptate. Deci nu mai vorbim despre ceva nou, dar cu toate astea, numărul ziariștilor români care utilizează acest instrument modern de lucru rămâne extrem de limitat.

E drept, vorba altor confrati, ca exista o explicatie. Jurnalistii romani sunt (cel putin) la fel de destepti si talentati ca si colegii lor din alte state. Ei sunt insa constransi (si criza mondiala plus criza globala a presei n-au mare legatura cu asta) sa lucreze mereu sub presiunea timpului, care abia le-ajunge sa-si faca jobul de baza, asa cum a fost el permanent conceput de staffurile editoriale dupa decembrie 1989. Pe de o parte, timpul nu le permite sa studieze in detaliu ce mai e nou pe piata presei (colegii mei vor recunoaste probabil ca majoritatea jurnalistilor romani au dubla sau tripla norma, in raport cu presa occidentala). Notiunea de nine to five job nu si-a facut inca loc pe meleagurile Dambovitei si nici la poalele Carpatilor nostri.

Iar pe de alta, multi nu dispun de dotarea tehnica necesara sa-si permita accesarea noilor tehnologii– sau pentru ca societatea angajatoare nu investeste in tehnica moderna, sau pentru ca salariul nu permite tuturor sa-si cumpere pe cont propriu un lap top de ultima generatie, o imprimanta, o camera video sau un aparat foto profesionist. O stim cu totii si cred ca e momentul s-o recunoastem…

Deocamdata cam atat. Voi reveni asupra acestui subiect, dupa ce voi avea si opiniile voastre (se accepta si anonime…).

Advertisements
14 Comments leave one →
  1. Radu permalink
    May 29, 2009 11:13 am

    Conditia jurnalistului roman nu poate fi comparata cu cea a celui din statele cu adevarat dezvoltate, insa sunt si la noi jurnalisti cu posibilitati care au trecut de mult faza laptop-lui sau a camerei profesioniste si care isi pun confratii in inferioritate,dar mai putin prin profesionalism. Oricum este “meseria” care cere munca multa, bani uneaori dar si noroc.

  2. May 29, 2009 11:51 am

    Din păcate, profesioniştii din meseria asta au o soartă al dracului de ingrată în România, unde nu profesia primează, cît instituţia. La orice început de carieră, ai de ales între astea două. Cei naivi, ca mine, care cred că e destul să îţi faci meseria şi să ai conştiinţa curată se trezesc repede subordonaţi unor funcţii pe care se grăbesc să le umple cealaltă categorie, a personajelor fără chemare faţă de profesie, dar foarte abili în a-şi încînta şefii, experţi la comandat de mîncare împreună cu ăia din spatele birourilor, maeştri ai bîrfei şi delaţiunii, pentru care contează doar să avanseze în ierarhie – oricum în profesie nu ar fi capabili. Şi cum instituţiile practică doar cultul şefilor, cei care muncesc şi care creează valoare editorială sînt mereu “subordonaţi”, de cele mai multe ori unor nulităţi profesionale.

    Am încercat şi eu de vreo două ori o poziţie de “şef”, prima oară ca producător la Observatorul de dimineaţă, iar a doua oară ca şef pe eveniment la Naţional TV. După o lună, îmi doream să se ducă dracului şedinţele, discuţiile insipide şi sterile de la cafea, şefii de desk care jucau şah pe Yahoo Games în loc să se preocupe de calitatea editorială, producătorii a căror unică activitate era să mai deschidă uşile grupurilor de montaj şi să întrebe reporterii “mai ai mult?” şi editorii de la N24, pe ale căror CV-uri mai era doar facultatea de filosofie şi poziţia de “asistent de producţie” la Naţional TV, dar care se trezeau peste noapte în poziţia de a le da comenzi jurnaliştilor profesionişti. Aş fi dat totul fără să clipesc doar ca să mă pot concentra pe treaba mea de jurnalist – dar e mai greu să abandonezi un post de şef decît să îl obţii… Mai ales cînd nu ţii cu dinţii de el.

    Am rămas şi mai surprins să constat că oameni pe care i-am luat de pe stradă şi i-am adus de mînuţă pe la diverse televiziuni s-au mişcat surprinzător de bine în ierarhie şi chiar s-au apucat în anumite momente să mă sfătuiască: “Ia şi te împrieteneşte şi tu cu şefii, că doar aşa o să îţi fie bine”. Inutil să menţionez că eu sînt şi aşa suficient de strict cînd îmi aleg prietenii, nu aş fi putut să îmi prostituez bunăvoinţa pe fesele nimănui. Cînd o femeie îşi foloseşte şarmul şi graţiile pentru a obţine bani sau alte foloase de regulă o numim “curvă”. Cum aş fi fost eu numit, dacă aş fi făcut acelaşi lucru cu mintea mea?

    Pot să spun că în Occident nimeni nu stă la birou pe viaţă. Personalul este rotit permanent: eşti reporter, treci editor cîteva luni, după aia treci pe muncă de teren din nou, după aia prezinţi un pic sau produci o emisiune, după care treci tot în faţa camerei, dar pe teren, şi aşa mai departe. Şi cine nu face faţă se autoelimină, e atît de simplu. Un jurnalist complet trebuie să fie în stare să creeze, să relateze, să coordoneze, să prezinte, să scrie, să monteze, să împingă SNG-ul dacă se împotmoleşte, să dea piept cu scandalagiii de pe teren, să se certe cu gaborii care nu îl lasă să filmeze, să miroasă un pic de gaz lacrimogen de la jandarmi, dar să poată aborda un premier cu o întrebare din care să iasă un răspuns cu valoare de ştire. Spuneţi-mi cîţi dintre ocupanţii de scaune de prin redacţii pot face asta…

    Dacă aş fi mogul, aş da afară tot ce pierde vremea pe la birouri, după care le-aş da examen de angajare: examen practic, de muncit pe teren, examen teoretic, de cunoştinţe profesionale şi de cultură generală, examen de aptitudini ca manager, evaluare psihologică pentru a stabili tipul de personalitate şi capacitatea de a lucra în echipă. Şi cine trece, are voie înapoi, cine nu, să meargă la aprozar, să ia o meserie civilă.

  3. May 29, 2009 11:52 am

    Ok, am mai găsitt nişte dezacorduri gramaticale, de la scrisul în grabă. Cine e jurnalist ştie că se mai întîmplă şi din astea, eu chiar cunosc limba română, dragilor…

    • Bigdady permalink
      May 29, 2009 12:39 pm

      … si pune de scrie pe blog (p’al tau)

  4. laura permalink
    May 29, 2009 12:57 pm

    “nine to five job”? sunt in presa romanesaca patroni care cred ca presa e uzina. sa ajungi in redactie la 10 fix, chiar daca nu ai nimic de facut de la ora aia si ai putea fi pe teren….Jurnalist esti 24 de ore din 24, dar asta nu inseamna ca tb sa stai toata ziua la birou

  5. May 29, 2009 7:25 pm

    Subscriu la tot ce a scris Mihai Ursu. Practic, in Romania nu se face presa sau, mai bine spus, nu se mai face si lucrul asta nu-l vezi decat dupa ce emigrezi un pic. Vina nu e doar a mogulilor si a celor care dau limbi in fund din nascare. Vinovati suntem si noi astia care am emigrat pentru ca am renuntat sa mai luptam. Ma uit cu groaza si cu dezgust la felul in care reactioneaza opinia publica, daca exista, din Romania. Oamenii nu citesc si nu se uita la stiri sau daca o fac vor sa vada doar senzationalul. Presa de calitate are nevoie si de un public dornic de informatie. Eu ma uit la romanii mei din Spania, care sunt ca o masa inerta, fara actiune si fara reactiune. Poti sa speli cu ei pe jos. Nu-i intereseaza politica, dar le place sa se planga. Bineinteles ca nu am sa generalizez si cu atat mai putin in privinta romanilor din Spania care provin dintr-un mediu care poate nu-i avantajeaza deloc. Pe langa asta insa, misiunea a ceea ce numim noi mass media este dincolo de toate de a informa. Nu stiu daca e corect asta, adica sa crezi de la inceput ca publicul are inteligenta sa foloseasca cel mai bine informatia singur, dar cusiguranta asa este cel mai corect si democratic. Deci, probabil ca vina, pentru cei care o recunosc, ca avem o presa de KKT in Romania (nu ma refer aici la profesionistii din presa ci la contextul politic si social) e a presei si tare mi-ar placea sa aud și eu ca in Romania se face greva la vreun post de radio sau ziar. De fapt, cred ca si in presa suferim de aceeași lipsa fundamentala de valori ca si societatea in care traim si care are o singura origine: LIPSA DE SOLIDARITATE.

  6. ariane permalink
    May 31, 2009 2:53 pm

    Lipsa de solidaritate a romanilor impachetata cu “sa moara capra vecinului, oricum … a mea da lapte” , marea ignoranta impreuna cu stilul mioritic “daca asa mi-e scris -asta e!” sunt semne de boala a societatii romanesti blazate si culpabile pentru ajutorul dat in ascensiunea “Smecherilor” ;”Derbedeilor” si a celor ce vor sa controleze tot -inclusiv destinul omului.E timpul, nu de o greva, ci de o (r)evolutie a propriului Eu. Cand vom arunca gunoaiele din noi pentru a gasi pulberea de aur , vom putea spune _”nu ma tarasc, am inceput sa MERG…”.

  7. May 31, 2009 6:13 pm

    O expunere destul de aproape de adevar.Nadia, stii la ce ma refer…Oricum de multe ori, jurnalistii de “chez nous” sunt niste robotei. Si atat. Gandirea strict interzisa…studiile inexistente. Cat despre 9 to 5, nu e chiar asa, daca nimeresti tabara corecta. De altfel, tabara pare a fi singurul criteriu. Nu am vrut sa accept de la inceput, dar acum sunt ferm convinsa ca nimic altceva nu conteaza.

  8. sergiu permalink
    June 2, 2009 7:29 am

    Intr-o tara unde tranzitia a devenit modus vivendi, unde lupta pentru supravietuire ia accente burlesti, unde parintii si profesorii nu reusesc sa mai managerieze propriile vieti, este natural ca degradarea morala sa isi faca simtita prezenta la toate nivelurile si sa scoata generatii in deriva. Presa, in speta reprezentantii acesteia, nu au cum sa scape de aceasta dezintegrare morala – sau oricum de o diversitate morala pe care ochii unui cititor care asteapta repere, modele, exemple, este disonanta. Ghinionul ei este ca este cea mai vizibila, este varful de aisberg al societatii ca sa ma exprim asa – o avem pe toate televiziunile, ziarele si site-urile. Acei putini ziaristi care incearca sa se ghideze dupa principii de la care nu se abat, risca. Vorba unor comentatori mai sus: daca nu esti in “tabara”, esti expus. Esti expus atacului, marginalizarii, excluderii.
    Asa ca, dupa mine, conditia jurnalistului roman se zbate intre doua stari: carne morala de tun pentru ferocitatea societatii carnivore de stiri si senzatii care sa-i corespunda, sa o serveasca dupa propriile valori, respectiv Cenusareasa neinteleasa si chinuita de o lume cruda si ipocrita, care face ce trebuie si e bine, asteptand ca odata si odata sa inceapa balul care sa o puna in valoare.
    Cam asa vad eu lucrurile.

  9. sergiu permalink
    June 2, 2009 7:31 am

    Evident ca in RM situatia e dublata de o saracie si mai mare, una materiala iar alta a spiritului, castrat dupa decenii de comunism si rusificare.

  10. tote permalink
    June 4, 2009 10:05 pm

    Mihai a spus bine punctul pe “i”. Majoritatea jurnalistilor in Romania sunt jalnici. Atat de jalnici, incat unul ca mine, care n-a avut pic de treaba cu domeniul asta, a ajuns in breasla si, culmea, s-a mai si descurcat cat de cat.
    Dar chiar si-asa, dupa 5 ani si jumatate de presa, prefer sa spun mai degraba ca sunt istoric de formatie, decat jurnalist. Si nu stiu daca e vina patronului cu interesele lui, daca e vina sefului incompetent, pe cat e vina celui care crede ca face presa in Romania. Intotdeauna dam ca exemplu CNN, BBC International sau nu’s ce post de televiziune american, dar nici macar sa-i copiem nu suntem in stare. D-apoi sa invatam de la ei si, de-aici, sa dezvoltam un stil al nostru. Suntem niste amatori. Deci, repet, istoria rules!

Trackbacks

  1. Ştiri scurte : Reporter Virtual
  2. Scoala britanica de jurnalism | ROMANIA INEDIT
  3. Ziarist sau piarist ? | ROMANIA INEDIT

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s