Skip to content

Username-ul la vedere

June 29, 2009

freedom_of_the_pressParlamentul francez va lansa un proiect de lege, care să-i oblige pe utilizatorii de internet să-și înregistreze pseudonimul. Ei vor rămâne anonimi și nu prea, pentru că sinceritatea le va fi verificată de o Agenție guvernamentală de aplicare a legii, care, acționând ca un fel de gardian virtual, va face distincție între identitatea adevărată și cea secretă a consumatorilor de net. Aceasta va avea grijă să stea cu ochii pe abuzurile făcute online de internauți și să ia măsuri dacă ceva nu-i sună bine. Orice web-user va avea dreptul, dacă dorește, să rămână anonim față de cititorii săi, dar nu și față de stat. Agenția va funcționa practic ca o interfață între internauți, Justiție și stat.

Dacă sub rezerva anonimatului, internauții încalcă în vreun fel legile în vigoare, Agenția va avea dreptul să spună public cine sunt, pentru a fi deferiți justiției.

Inițiatorii proiectului de lege recunosc importanța libertății de exprimare, pe care acesta o încalcă în mod fundamental, dar argumentează că, într-o societate organizată, cetățenii n-au dreptul să facă orice sub rezerva anonimatului.

Noua lege e pusă pe tapet la scurt timp după ce Franța a devenit prima țară care a decis supravegherea traficului online și înființarea așa-numite poliții a internetului, prin intermediul controversatei legi Hadopi.

Advertisements
6 Comments leave one →
  1. June 29, 2009 1:35 pm

    Si bloggerii care au blog pe wordpress, blogspot, si alte domeniii asemanatoare, vor pati la fel ?

  2. June 29, 2009 1:38 pm

    Toți!

  3. June 29, 2009 1:39 pm

    Toti cetatenii francezi ?

  4. June 29, 2009 1:46 pm

    Da! Toți vor fi obligați să se înregistreze sub identitatea adevărată. S-a cam zis cu libertatea pe net! Deocamdată doar în Franța, dar exemplul va fi sigur urmat și de alte state. Ai citit cred un post recent, în care arătam că și SUA a luat o măsură similară, deocamdată pentru un segment restrâns de utilizatori web.

  5. zizzou permalink
    June 29, 2009 9:21 pm

    Legea Hadopi?!?

  6. June 29, 2009 9:26 pm

    zizzou – da, faimoasa lege Hadopi, după comisia cu același nume. Cum spuneau criticii, Franța e și din acest pdv o țară unică – are legi pentru (aproape) orice, și totodată cel mai mare număr de legi pe cap de locuitor. Dar cred că tu știi mai bine, de acolo de la locul faptei!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s