Skip to content

Chișinău-un scandal care nu dovedește nimic

July 13, 2009

Consulul general al Ambasadei României din Chișinău întregește lista neagră a diplomaților cu probleme pe teritoriul Moldovei de peste Prut, dând noi motive de speculații- acum, în prag de alegeri, mașinăriei comuniste de discreditare. Un filmuleț realizat la comandă, care-l prezintă pe acesta într-o postură inedită – apărut de undeva din neant, a făcut deja înconjurul lumii. Nu discut nici veridicitatea lui, nici moralitatea faptei. Reamintesc însă o serie de aspecte ignorate, pentru clarificarea cărora m-am adresat MAE român – aspecte ce schimbă în mare parte datele problemei…

– diplomatul în cauză, aflat aproape de final de mandat, fusese rechemat în țară la începutul săptămânii trecute

– acesta își înaintase oficial demisia din funcție încă de sâmbătă, 11.07. La data punerii filmulețului în circulație, cu greu mai putem afirma că reprezenta statul român.

Dincolo de precizările MAE, se remarcă nota clasică în care a fost orchestrat acest caz de către regimul Vladimir Voronin. Azi, de la primele ore ale dimineții, pe Internet era postat un articol pe aceeași temă publicat de un cotidian românesc central, însoțit de comentariile formulate într-un limbaj care arată că ar fi cazul ca respectiva publicație să-și activeze moderarea înainte de a fi amendată de vreo instituție competentă.

Câteva ore mai târziu, atât articolul cât și comentariile respective au fost postate de un utilizator anonim pe mai multe bloguri din Moldova, sau care scriu despre Moldova, inclusiv pe blogul meu (dupa cum puteți vedea la unul din posturile anterioare). Si, aparent fara legatura, acum cateva zile, un alt diplomat strain a fost acuzat de același lucru, dupa absolut acelasi scenariu, soldat cu aparitia filmuletului doveditor.

Ce s-ar putea înțelege din toată povestea? Că PCRM a intrat în campanie, adică în acțiune. Pe stil vechi mai mult decât pe stil nou, așa cum de altfel anticipam nu de mult că o va face. În același stil, se înscriu acțiunile de discreditare a României, pe căi mai mult sau mai puțin ocolite. Protagonistul filmului nu mai era practic diplomat la post, dar îndeplinise funcția de consul general. Și cum, probabil, vecinii de peste Prut nu au reușit să-l agațe cu nicio altă faptă reprobabilă, au recurs la clasicul scenariu (filmat) al damei de companie. Cum campania electorală e încă în derulare, desigur vom mai vedea și alte scenarii de acest gen

Advertisements
7 Comments leave one →
  1. zizzou permalink
    July 14, 2009 6:55 pm

    Nu ma indoiesc de veracitatea filmarii si nici de posibilitatea ca scenariu expus de dvs. sa fie plauzibil; ce nu inteleg eu totusi este cum de nu au reusit cei de la SIE sa asigure “protectia” unui diplomat? Mai exact: cum de a trecut tanara ofiter a Serviciilor Secrete Moldovene de filtrul epurator a celor ce trebuiau sa o verifice inainte de angajare?

  2. ariane permalink
    July 14, 2009 7:40 pm

    Una din metodele “clasice” si invechite ale serviciilor secrete ale secolului trecut…
    A fost, de fapt, o “fumigena retardata”, necesar a fi fost stinsa cu o reactie rapida si mai ferma de raspuns, din partea Ministerului de Externe de la Bucuresti.
    Leapsa PCRM a inceput! Ce mai urmeaza?

  3. July 14, 2009 8:37 pm

    Posted by Ionut on iulie 10, 2009 at 23:51

    Mie mi se pare simpatic analfabetul. fara nici o legatura cu nimic … mira-m-as ca ce zice el sa nu fie corect! Acum mai mult timp Zoso avea un concurs cu un ceas sau ceva in genu … si nu erau decat vreo 5 – 10 inscrisi printre care si eu .. ghici ce … nu s-a mai anuntat nici un castigator, iar cand l-am anuntat ca vreau sa stiu cine a castigat m/a banat! Fain nu!? CE PAREREA AVETI DE ATITUDINEA SARLATANULUI DE ZOSO,CARE CERSERSTE LINKU-URI,PT A RAMINE PRIMU.DA-TI TOATE LINK-URILE LUI ZOSO ,POATE ASA ACEST SARLATAN CIBERNETIC NU MAI INSALA NAIVI SI NU SE MAI PRESTEAZA LA ASEMENEA MAGARII, PT A AMINA INEVITABILUL.,ADICA PIERDEREA POZITIEI DE LEDEAR.FELICITAR CABRAL.ESTI UN ADEVARAT LEADER.ASTEPT PAREREA VOSTRA.

  4. July 15, 2009 8:34 am

    zizzou – buna intrebare. Probabil raspunsul trebuie cautat in insasi faptul ca actiunea s-a petrecut la Chisinau, in fieful SIS. Si as fi sigura – desi oficial nu exista multe detalii, ca persoana in cauza dispunea de recomandari bune. Sa nu uitam ca 1.erau si colegi la Consulara 2. consulul general practic isi terminase mandatul – poate s-a simtit dintr-o data foarte liber, sau a fost incurajat sa se simta astfel. Cat despre protectia diplomatilor romani – nu cred ca, in mod normal, ar trebui extinsa dincolo de usa camerei…

    ariane – urmeaza si altii, daca nu vor fi suficient de inteligenti. In ce priveste MAE, as zice ca a procedat corect. Diplomatul fusese rechemat de la post de cateva zile, si ulterior isi inaintase si demisia (asta e ceea ce mi-a confirmat oficial MAE).

    cirstea florin
    – mi-ar place sa imi explici care e legatura dintre Zozo si scandalul diplomatic de la Chisinau. O fi avand Zoso pacate, dar nu l-as acuza de implicare in regizarea filmuletului, nici de inchirierea camerei in care s-a petrecut (sau nu s-a petrecut) povestea.

  5. July 16, 2009 7:22 am

    Sigur ca nu exista nicio scuza pentru gestul diplomatului roman, indiferent cand si-a dat demisia. Sunt curios ce mutra a facut sotia acestuia cand a vazut inregistrarea. Nu incape indoiala ca este mana securitatii, care si-a facut treaba in spiritul camapaniei electorale romanofobe a comunistilor de la Chisinau. Una peste alta, exista si un drept la intimitate in lumea asta, care a fost incalcat. Atata timp cat nu a facut-o in curtea consulatului si in timpul orelor de serviciu, sa fie sanatos si sa-l tina puterile.

    Insa, ca tot veni vorba de consulul Nuica, nu pot sa nu amintesc de atitudinea sa plina de dispret din timpul protestelor de la Chisinau. In momentul in care echipa Antena 3 a cerut consultanta si protectie consulara, acest Nuica practic mi-a dat cu piciorul, auzind ca sunt doar moldovean in acte. “Dom’le, pe mine ma intereseaza doar cetatenii romani”. Sigur ca in momentele acelea de panica era oarecum de inteles atitudinea sa, dar judecand dupa statutul sau de diplomat gestul sau nu e deloc justificat. Ca tot se sparge in figuri Basescu cu fiecare ocazie, ca ii pasa de romanii basarabeni…

  6. July 16, 2009 8:11 pm

    Petre – nu m-am gandit niciodata atat de mult ce as putea sa raspund cuiva, asa cum m-am gandit acum ce sa iti raspund tie. Tocmai pentru ca ai foarte multa dreptate, si amandoi stim ca lucrurile sunt mai complicate decat s-au scris aici – tu, de la Chisinau, iar eu de la Bucuresti. Raspunsul ar fi de vreo 3 ori DA la ce-ai spus tu.
    In ce priveste cazul in sine, povestea e relativ clara si clasica (desi montajul acelui video ridica oarece semne de intrebare – montajul, si studiourile in care s-a realizat). Un aproape ex-diplomat a avut o aventura exact la momentul nepotrivit si cu persoana nepotrivita, desi avea toate motivele sa evite o astfel de situatie. Aspectul moral nu intereseaza, e problema lui si a familiei.
    Am sa public separat comentariul tau…

Trackbacks

  1. Scandal sexual la Chisinau » ROMANIA INEDIT

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s