Skip to content

Transnistria și Moldova la pachet

November 4, 2009

cadouRomânia vrea să cumpere Transnistria. Nu c-ar avea ce face cu ea, dar așa, cât să supere întregul popor rus. Asta zice azi Moldova Suverană, și argumentează cu documente.

Treaba nu-i simplă deloc, mai ales că și la București și la Chișinău, campania electorală e în toi. Am citit eu cu atenție articolul, adevărată Bombă la Marea Neagră (n-o spun eu ci supratitlul), căutând ceva info despre sursele de finanțare. Bugetul României, hmmm… n-are capitol de investiții externe cu iz expansionist, iar FMI-ul nu cred c-ar da vreun credit pentru treaba asta, nici dac-ar primi cotă parte din teritoriu. Nu că băieții de-acolo n-ar vrea, dar au un Consiliu de Administrație care nu prea știe de glumă.

Ei bine, n-am găsit nimic despre bani, și m-am lămurit că nici n-aș avea cum. Și asta, pentru că nu-i vorba de-o simplă lucrătura zonală, ci de-o conspirație internațională. Una în care sunt implicați și Washingtonul, și Bruxelles-ul, și Alianța Nord-Atlantică.

Pe undeva, prin finalul articolului, am văzut că tranzacția e chiar justificată la vremuri de criză. Nu rezultă prețul, în schimb, bonusul arată că nu-i vorba de-o altă afacere păguboasă pe banii publici. De ce? Păi, simplu – Transnistria nu se vinde (pardon, cumpără) singură, ci la pachet cu Republica Moldova. Ce-o să zică Republica Moldova de treaba asta, iar nu rezultă. Mai ales că, potrivit articolului, guvernul Vlad Filat e scos din cărți la parafarea actului de vânzare/cumpărare.

Complicate chestii! Mai bine nu comentez, că și-așa vine întâlnirea de la Yalta și cea de la București…

Advertisements
8 Comments leave one →
  1. November 4, 2009 2:26 pm

    Sper ca nu credeti in ceea ce este scris in Moldova Suverana (sau Omega, sau Novi Region, sau NIT, sau TRM…..)

    Fara pericolul “unirii”, comunistii moldovenesti sunt pierduti. Holding-ul mediatic al lor face tot ce este posibil sa animeze aceasta idea, in timp ce guvernantii de la AIE n-au nicio intentie de a promova unirea.

    • November 4, 2009 3:28 pm

      Desigur, nu cred. Dar citesc, pentru ca indica ceva. O linie politica, o directie de atac. Uneori campania prinde la o parte a populatiei, am intalnit astfel de situatii. Desfasurarea ei e clasica… construim ipoteze pe care le prezentam drept fapte, pornind de la franturi de adevar, documente oficiale rastalmacite si comentarii sau luari de pozitie ale unor ONGuri, asociatii sindicale etc… Prima reactie la citirea articolului a fost, recunosc, de amuzament. Dar subiectul e prea serios pentru a fi tratat astfel, oricat ar fi unii de indoctrinati…

  2. November 4, 2009 4:50 pm

    Aia de la Moldova Suverana sunt dusi cu capul. Dar le mai sufla din cand in cand cineva de la Bucuresti cate o bomba din asta. Campanie de ambele parti ale Prutului, cum spuneai…

  3. November 5, 2009 8:48 pm

    Am putea sa punem mana de la mana si sa cumparam Transnistria acuma cand preturile terenurilor sunt scazute.

    • November 5, 2009 10:12 pm

      As rade daca n-ar fi atat de trist! Daca as fi citit asta in alta parte, as fi spus acelasi lucru… Doar ca e vorba de Moldova…

  4. November 5, 2009 10:41 pm

    Eu cred ca problema lui Smirnov si a acolitilor lui este ca Federatia Rusa nu mai vrea sa-i cumpere, pentru ca pe praful asta pot sa cumpere Republica Moldova destul de ieftin, iar Transnistria incepe sa fie considerata un bonus primit la cumpararea Republicii Moldova.

    • November 6, 2009 1:57 pm

      Unii spun ca ar fi invers. Niciuna dintre tabere nu are dreptate, in opinia mea. FRusa cred ca i-ar vrea oricand… Iar R. Moldova are in sfarsit dreptul la o independenta reala, iesind din sfera de putere in care a fost pana acum.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s